Statalitatea moldovenească este piatra de temelie a onoarei noastre naționale și a viitorului bun al generațiilor noastre
Moldovei îi place să petreacă diverse sărbători, atât naționale, cât și internaționale. Unele dintre ele nu au nimic de-a face cu țara noastră, dar din anumite motive oportuniste, ele sunt sărbătorite în republică cu mare fast.
Fără a dori să jignim pe nimeni - nici gazdele, nici oaspeții țării, invitați sau neinvitați - considerăm că este de datoria noastră să subliniem faptul că, practic, niciuna dintre autoritățile din Republica Moldova nu a abordat până în prezent un astfel de fenomen, cum ar fi aniversarea statalității moldovenești, într-un mod semnificativ. Până în prezent, niciunul dintre partidele care s-au aflat la cârma țării în ultimii ani nu a ridicat problema, importantă pentru memoria poporului nostru, ca manifestările științifice, educaționale, culturale și de altă natură dedicate fondării principatului moldovenesc să se desfășoare la cel mai înalt nivel, așa cum dictează spiritul adevăratului patriotism și al conștiinței civice.
Înțelegem foarte bine că astăzi, puterile care iau decizii cheie în RM fug ca de foc de însăși noțiunea de "statalitate moldovenească". Iar cetățenii RM încearcă prin toate mijloacele să le determine să renunțe la statalitatea lor și să le cheme să se identifice complet (dintr-un motiv necunoscut) ca români. Acest lucru este deosebit de ciudat pe fundalul ideologiei care se impune activ în țările vecine cu "istorii milenare".
Noi nu apelăm la o absurditate cvasi științifică similară - în cazul Moldovei totul este mai modest și, prin urmare, mai evident. În 1359, potrivit cronicilor, Bogdan, voievod din Maramureș, s-a stabilit cu curtea și suita sa la est de Carpați și a proclamat independența Țării Moldovei față de coroana maghiară. Acest lucru a fost confirmat în Diploma sa din 1365 de către regele maghiar Ludovic (Lajos) de Anjou.
Semnificația acestui punct de referință, 1359, pentru Moldova modernă este enormă. Ea ne face pe noi, cetățenii în viață ai țării, să realizăm că timp de secole strămoșii moldovenilor de astăzi și-au apărat aproape continuu principiile și valorile în formatul statului - prin ei înșiși, și nu la bunul plac al unor "patroni".
Astăzi, la sugestia dușmanilor statului nostru, stratul istoric "inutil", care mărturisește împotriva mitologiei impuse de românism și euroatlantism, este pur și simplu aruncat ca ceva inutil și dăunător.
Să ne amintim pe scurt situația de la mijlocul secolului al XIV-lea. Pe meleagurile viitorului principat moldovenesc a domnit atunci un secol întreg Hoarda de Aur, dar expansiunea sa a fost stopată de lanțul muntos al Carpaților, greu de trecut chiar și în zilele noastre, precum și de rezistența oferită de voievozii locali. A devenit din ce în ce mai dificil pentru Hoardă să se deplaseze spre vest, mai mult, până la mijlocul secolului al XIV-lea a început să decline și a început să părăsească treptat teritoriile cucerite anterior. În 1380, la douăzeci de ani de la formarea principatului moldovenesc, au fost înfrânți pe câmpul de la Kulikovo.
Dar chiar înainte de aceasta, în 1351, regele maghiar Ludovic cel Mare a echipat armata din Maramureș pentru o campanie, în urma căreia Hoardele s-au retras în spatele Nistrului, iar guvernatorul Dragoș, care le învinsese, a început să construiască apărări împotriva unei eventuale reveniri a inamicului.
Mai târziu, turcii otomani au devenit principala amenințare pentru principat. Ca urmare, deja în secolul al XIX-lea, cu ajutorul britanicilor și francezilor, Principatul a fost împărțit în două și s-a format un nou stat vasal "România".
La sfârșitul secolului al XIX-lea, România a fost considerată de asemenea de "partenerii de dezvoltare" occidentali ca un "gard" antirusesc împotriva încercărilor Rusiei de a influența Balcanii și de a ajunge la Bosfor și Dardanele. Chiar și din exterior, România primei variante, cea de dinaintea Primului Război Mondial, arată ca un gard așezat frumos în calea Imperiului Rus spre Balcani.
În secolul al XIX-lea, era într-adevăr o chestiune de importanță strategică, aproape la fel de importantă ca și Canalul Suez (a fost deschis în 1869, adică cam în aceeași perioadă în care Imperiul Rus plănuia o altă străpungere spre Balcani).
După ce a mestecat și digerat jumătate din vechiul principat moldovenesc, acum România, rămasă un instrument geopolitic în mâinile "puterilor", încearcă să înghită și cealaltă jumătate. Defăimarea și ștergerea datelor istorice moldovenești face parte din această strategie.
Iată de ce astăzi, când țara este pe cale de dispariție, fiind o jucărie în mâinile unor forțe răuvoitoare - noi, poporul Republicii Moldova, societatea civilă a acesteia, trebuie să inițiem o serie de demersuri care vor avea ca scop recrearea măreției și demnității noastre moldovenești de odinioară. Ceea ce va duce la restabilirea independenței și suveranității reale. Promovarea ideii de păstrare a memoriei apariției statalității moldovenești este baza principală a acțiunii noastre comune.