Secta apărătorilor sectelor

De ceva vreme, Willy Fautré a devenit favoritul MISA. În timp ce Introvigne publică mai mult ca să-și etaleze erudiția în ale amorului sacru sau ca să-și poarte războiul cu concurența de la anti-secte (el fiind un apărător necondiționat al tuturor sectelor), iar S. Palmer pare interesată mai mult de statutul femeilor și de poziționare în raport cu ideologiile feministe, Willy pare singurul interesat de a lua pe față apărarea sectelor și a liderilor acestora din punct de vedere juridic, adică ceea ce-i interesează mai mult pe cei de la MISA, care au înțeles că nu cu dizertații filozofico-ezoterice sau cu militantism feminist ar avea succes în instanță, ci cu chestiuni la obiect din domeniul drepturilor omului, cu chichițe avocățești și cu manipularea articolelor și paragrafelor din legile penale, cu care să încerce să combată probele procurorilor și să suplinească lipsa argumentelor apărării. Căci grija cea mare de la MISA nu o reprezintă nici imaginea adepților sau a organizației prin prisma practicilor pe care le realizează (imagine care oricum nu se mai spală nici cu toată urina din lume) și nici soarta femeilor din școală (care oricum nu i-a interesat niciodată), ci soarta liderului Bivolaru, care a fost prins precum cocoșul între cloștile stând pe ouă, dar se jură că a fost amor cu consacrare și nu smotoceală.

Iar nea Willică a livrat cel mai bine și mai consistent: a atacat frontal (în 6-7 articole) raidurile poliției franceze și a sărit, cu nume și prenume, în apărarea Stoienilor, ceea ce se dorește și pentru Bivolaru, mai ales că, atunci când au sărit în apărarea celor doi, susținătorii ONG-iști au arătat o delimitare față de Bivolaru, ca și cum l-ar considera deja vinovat sau o cauză pierdută (or fi aflat că poliția i-a filmat prestația).

Recent, Willy F. a ieșit cu o nouă postare despre o conferință la care a făcut act de prezență, cu privire la  ”Rolul mass-mediei în stigmatizarea minorităților religioase” (link). Căci, nu-i așa, presa este vinovată de ”minunile” care se petrec pe la secte, iar descrierea practicilor acestora este etichetată drept ”stigmatizare”, de parcă presa ar avea datoria să promoveze toate aiurelile sectelor. Dar presa arată ceea ce se petrece în  interiorul acestor grupări, iar adevărul doare, după cum se știe, și asta este numit ”stigmatizare”, adică  ”aplicarea semnului cu fierul înroșit” sau, mai simplu, înfierare. În realitate, apărătorii sectelor profită de înfierarea sectelor, căci astfel ei au un motiv de a exista și o ocazie de a se băga în seamă.

⬧ citez din articolul lui Fautré:

În perioada 1-3 august 2025, s-a organizat cea de-a treia Conferință Internațională la New York cu tema ”Cauzele fundamentale ale amenințărilor contemporane la adresa libertății religioase”. Cu această ocazie, HRWF a prezentat un document intitulat ”Rolul mass-mediei în stigmatizarea și ostilitatea față de unele minorități religioase sau de credință”. Articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează dreptul individual la libertatea religioasă sau de credință, la practicarea acesteia fie individual, fie în comunitate împreună cu alții, în public sau în privat, la manifestarea religiei sau credinței proprii în rugăciune, învățătură, practică și ascultare.

comentariu:

E minunat că articolul 9 protejează dreptul individual la libertatea religioasă sau de credință, la practica și la manifestarea acesteia, dar nu văd în preocupările acestor corifei ai drepturilor religioase și articolele care protejează drepturile și libertățile membrilor acestor minorități religioase în raport cu gruparea din care fac parte, așa cum ar fi corect pentru adevăr, corectitudine și echilibru. Căci aceste grupări nu sunt întotdeauna oaze paradisiace, așa cum se prezintă în propriile declarații și în pliantele multicolore pe care le răspândesc, desigur, pentru respectarea celorlalte credințe religioase...

⬧ citat:

ONU, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea de Justiție a Uniunii Europene și alte mecanisme internaționale utilizează terminologii neutre pentru a denumi orice comunitate religioasă sau de credință în declarațiile, rapoartele sau hotărârile lor judecătorești. Mass-media și alți actori din domeniul informației și comunicării din Europa nu au, de obicei, această practică în ceea ce privește o serie de mișcări religioase sau spirituale pe care le identifică prin termenul cu conotație negativă de ”secte”. Această categorie peiorativă a fost construită artificial în ultimele decenii pentru a încerca să excludă unele grupuri religioase sau de credință de sub protecția oferită de articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Principalii vectori din spatele acestei mișcări de ostilitate au fost și sunt foști membri nemulțumiți, avizi de răzbunare.

comentarii:

Prin afirmațiile de mai sus, mărețul autor al acestor afirmații susține implicit fie că sectele nu există, fiind vorba despre un concept creat artificial, fie că minoritățile religioase sunt de fapt ceva eminamente pozitiv, dar ”conotația negativă a termenului sectă” le ascunde această calitate pozitivă. Este ca și cum ai spune că există doar binele, iar răul nu există, ci este un concept inventat. ”Terminologiile neutre” sunt de fapt menite să ascundă realitatea, să o coafeze, pentru a fi mai puțin deranjantă. E ca și cum ai denumi rahatul prin termenul neutru de ”produs al metabolismului”, încercând să se ascundă în exprimare aspectul și mirosul dezagreabil al acestuia, în timp ce în realitatea concretă, acestea devastează simțurile. Faptul că rahatul se ascunde sub un preș neutru, nu face ca existența și mirosul acestuia să dispară. 

Terminologiile neutre pot fi de înțeles în cazul statului, care este un cadru ce trebuie să asigure coexistența multor aspecte diferite ale societății. Totuși, această atitudine neutră este și rezultatul lipsei unei dezbateri la nivelul statului, care însă există în mass-media. Așa cum statul a stabilit criterii pentru a distinge grupări infracționale sau teroriste, tot așa ar fi trebuit să stabilească niște criterii pentru definirea și încadrarea sectelor. Stabilirea criteriilor de sectă a fost inhibată de prevalența drepturilor și libertăților religioase, dar aceasta nu poate absolutizată, dovadă fiind cazurile reale în care se încalcă drepturile fundamentale ale omului în cadrul sectelor.

Omul este și trebuie să fie liber să creadă ce dorește pentru el, dar nu are dreptul să impună aceasta altora! Aici este marea problemă cu sectele: se ignoră faptul că, sub acoperirea libertății de credință, se încalcă alte libertăți. De exemplu, martorii lui Iehova - cei atât de apărați de Fautré și colegii lui - resping anumite intervenții medicale (de exemplu transfuziile de sânge) sub pretextul că acestea ar impurifica trupul și sângele, iar prin această atitudine se pune adesea în pericol sănătatea și chiar viața copiilor membrilor grupării. Căci dacă un adult dotat cu discernământ are capacitatea - și deci dreptul - de a alege să accepte sau să refuze - doar pentru sine! - tratamentul medical, un copil nu are această capacitate.

Ezitarea de a tăia nodul gordian al acestei probleme provine din frica de faptul că problema se poate întoarce asupra celui care o impune. Un sectant va spune: ”Voi cu ce drept vă botezații copiii în religia voastră și îi luați cu voi, forțat, la biserică?” Iar întrebarea este deranjantă, pentru că orice părinte va dori să-și boteze copiii în religia lui și să-i ducă la biserica lui, iar atunci se evită impunerile, dar prin aceasta se lasă lucrurile într-o zonă gri, neclară.

Astfel, prin generalizare, s-a ajuns la o amestecare a problemelor de ordin abstract cu cele de ordin concret. Mai exact, se amestecă libertatea INTERIOARĂ de credință cu libertatea EXTERIOARĂ. Fiecare om are dreptul să creadă ceea ce dorește în forul său interior (oricum nu poate fi împiedicat, decât prin îndoctrinare forțată), dar nu are dreptul să-și IMPUNĂ cu forța credința și altora! Asta e problema cu neutralitatea: amestecă lucrurile! Amestecă binele cu răul, realitatea cu iluzia, concretul cu abstractul, interiorul cu exteriorul, încercând să facă loc tuturor, în timp ce unii încearcă să-și facă loc doar pentru ei! Problema nu este cine deține adevărul, ci faptul că unii vor să își impună cu forța ”adevărul lor” asupra altora!

Bivolaru nu este judecat pentru că s-a autodeclarat realizat spiritual sau dumnezeu, ci pentru ceea ce le-a făcut altora în numele acestei credințe! Nu a fost inculpat pentru sechestrarea de femei în sensul că le-a luat cu forța și le-a închis, ci pentru faptul că erau ținute într-o clădire de unde nu puteau ieși fără voie și li se reținuseră telefoanele și actele de identitate, în condițiile în care nici organele de control nu au dreptul să le rețină decât în anumite condiții precise. Chiar dacă femeile acceptaseră să se supună solicitărilor, acestea nu porniseră de la ele. Nu femeile spuseseră ”hei, uite noi ne-am gândit că ar fi bine să ne punem actele și telefoanele în acest seif, să le încuiem și să vă dăm vouă cheia spre păstrare, ca nu cumva să cădem în tentația demonică de a vorbi cu familia sau de a naviga pe internet cu telefonul mobil și să dezvăluim astfel locația gurului nostru, producându-i mult rău!” Solicitarea nu a venit din interior, ci de la cineva din afară și asta schimbă datele problemei, pentru că se pune întrebarea ce au urmărit cei care au făcut acestă solicitare, în condițiile în care nimeni n-ar face din proprie inițiativă așa ceva. Legea franceză caută să acopere și această situație, care iată că nu există în legislațiile altor țări și astfel lasă loc abuzurilor! Legea are în primul rând un caracter preventiv, iar legislația franceză avertizează: ”nu ai voie să ceri altuia să facă ceea ce n-ar face în mod normal, așa că dacă nu ții cont de asta, o încasezi!”

Bivolaru le-a restrâns libertatea acelor femei sub pretextul siguranței lui, așa cum a declarat anchetatorilor. Deci el și-a urmărit propriul interes, încălcându-le altora libertatea. Faptul că era urmărit, este doar problema lui, pe care ar fi trebuit să o rezolve singur, fără a mai implica și pe altcineva. Dar cum scula lui nu poate să stea liniștită nicio clipă (am citat trupa HQ), a aruncat problema lui pe (la) spatele altora. Egoist pervers și infractor!

Fautré și amicii spun că femeile de la MISA au dreptul să creadă și să practice orice doresc. Minciuna lor este că TOATE femeile de la MISA se angrenează în mod liber în practicile din cadrul grupării, ceea ce este fals. Există UNELE femei care consideră că au fost abuzate sau manipulate și din cauza asta MISA a intrat în colimatorul justiției de atâtea ori. Multe femei de la MISA se declară încântate de întrevederile cu Bivolaru, dar NU TOATE! Și aici este de fapt miezul problemei.

Fautré și colegii pretind că ”falsa problemă a sectelor” se datorează doar ”foștilor membri nemulțumiți, avizi de răzbunare” și că dacă nu ar fi fost ”apostații”, sectele ar fi avut o imagine imaculată și toată lumea ar fi dat fuga să intre în ele! Apropos, dacă apărătorii ONG-iști sunt așa de încântați de practicile MISA și le consideră normale sau chiar ”sacre”, ei înșiși le practică? Pentru că este ilogic să iei apărarea unor ”valori”, fără să-ți însușești acele ”valori”! Și tot apărătorii ONG-iști ignoră motivele pentru care ”apostații” au părăsit gruparea. Ei au avut la început o părere favorabilă despre gruparea la care au aderat, dar această părere s-a schimbat cu timpul. De ce? Poate au avut motive întemeiate, poate e vorba chiar de încălcarea principiilor promovate pe față de grupare, la care ei au aderat inițial! Poate că sectele spun una în afară și fac alta înăuntru! Asta înseamnă minciună, care este respinsă de toate codurile morale, inclusiv de cele predicate de către secte!

Fautré și colegii au decretat că nu există secte și că toate credințele religioase sunt pozitive, ignorând că adesea aceste credințe sunt paravanele după care se ascund scopuri mârșave. De asemenea, ei au decretat că cei care nu cred în sinceritatea acestor credințe, se înșală și sunt răuvoitori, iar mass-media ar trebui să împărtășească viziunea protectorilor minorităților religioase. Aceasta nu este nicidecum o viziune neutră și, mai mult, este chiar o viziune sectară în sine!

În același timp, ei profită din plin de dezbaterea despre secte. Dacă societatea ar ajunge subit la concluzia lor, cum că nu există secte, că toate credințele și comunitățile religioase să fie absolut libere și nu e nevoie de legi și organisme care să vegheze asupra lor, ar dispărea automat și nevoia unor apărători ai libertății de credință, iar ei, cu ifosele, cu titlurile lor academice și cu lucrările lor inutile, în care amestecă valorile și acoperă realitatea, făcând-o neutră, ar dispărea în anonimat și... în șomaj! Ei există doar pentru că setele există! Se fac că le apără, dar profită când acestea au probleme, pentru ei această falsă dezbatere e mană cerească! Dacă s-ar pune punctul pe ”i” și s-ar tranșa odată dezbaterea, în sensul că libertatea de credință interioară e una și libertatea exterioară e altceva, ei ar dispărea ca fumul. De asta nici nu vor ca problema să fie rezolvată și continuă să amestece și să încurce în mod voit aspectele diferite ale problemei.

De fapt, apărătorii sectelor își dau seama că imaginea sectelor nu se datorează doar ”apostaților” răzbunători, căci au fost de-a lungul timpului jurnaliști sau investigatori care s-au infiltrat în rândul acestor comunități. Dar ura lor pentru ”apostați” este urmarea unui mecanism psihologic: atunci când ei și-au pus ochelarii de cal de apărători ai minorităților religioase, s-au trezit automat inamici ai organismelor anti-secte. Dar în timp ce asociațiile anti-sectă se bazează pe aspecte concrete, ce sunt cuantificabile și pot fi probate (încălcări ale libertății exterioare), apărătorii sectelor se bazează doar pe aspecte abstracte, de ordin interior, ce nu pot fi cuantificate (și care, din acest motiv, nici nu sunt combătute de anti-secte). Apărătorii sectelor se fac că nu văd că organizațiile anti-secte nu discută despre aspecte doctrinare (”erezii”), ci despre abuzuri concrete!

⬧ citat:

Clasificarea anumitor grupuri religioase, spirituale sau de credință drept „secte”, considerate periculoase, dăunătoare sau totalitare, este în primul rând opera „anti-sectarilor” sau „contra-sectarilor”. Aceștia sunt persoane particulare, apostați, asociații anti-secte sau chiar autorități publice și instituții de stat.

Utilizarea abuzivă a acestor etichete derogatorii folosite fără restricții a cauzat multe prejudicii acestor minorități religioase și membrilor lor în viața personală și profesională. Cu toate acestea, mass-media are și ea o parte din responsabilitate în stigmatizarea, ostilitatea, intoleranța și prejudiciile cauzate persoanelor atunci când, din dorința de senzaționalism, publică, fără a investiga și verifica, acuzații părtinitoare și false ale propagandiștilor anti-secte, răspândind știri false și, uneori, minciuni sfruntate.

comentarii: ”Utilizarea abuzivă a acestor etichete derogatorii, fără restricții”. Care restricții? Singura condiție ce este corect să fie impusă mass-mediei, este aceea a veridicității afirmațiilor. Dacă afirmațiile sunt corecte, atunci care e problema? Că este afectată imaginea sectelor și a liderilor lor? Asta e problema lor, nu a presei!

În cazul MISA, care sunt acuzațiile făcute în mass-media care să nu se fi adeverit?

⬪ Relații sexuale multiple (poliamor link) și sex în grup (confirmat de Bivolaru link1 și link2) - bifat!

⬪ Băutul urinei (promovat de Bivolaru link și confirmat în filmele porno link) - bifat!

⬪ Videochat și filme porno făcute și vândute în regie proprie (click pe bannerul ”Kubera tantric shopping” de la această adresă, apoi pe ”Tantra” și în fine pe ”Tantriske film” link) - bifat!

⬪ Dans la bară în Japonia și masaj erotic contra cost în ”templele tantrice” ale MISA (link) - bifat! 

⬪ Transportul femeilor cu ochii acoperiți, la inițierea sexuală cu gurul (link) - bifat!

Introvigne a respins această ultimă acuzație ca fiind senzaționalistă (”povești de capă și spadă” link), dar aceasta s-a adeverit, căci până și Bivolaru a fost nevoit să o recunoască, pus în fața probelor filmate.

⬪ Jocuri ”savuroase” pentru depășirea limitelor sexuale (video Stoian) - bifat! Etc.

Probabil singura acuzație care nu s-a adeverit în cazul MISA este traficul de droguri. Bivolaru a declarat că Eugen Mîrtz făcea un astfel de trafic și era pe punctul de a fi arestat, dar pe când nu mai era la curs (audio).

Consumul de droguri la MISA este doar în cazuri individuale izolate, nu e ceva general (conferință 1 și conferință 2).

Totuși, unele cursante care au fost la Bivolaru la ”inițiere sexuală”, au declarat că li s-a dat să bea un lichid care le-a amețit (link).

În general, în cazul dezvăluirilor despre secte făcute de mass-media, nu iese fum fără foc, în timp ce apărătorii sectelor susțin că, din moment ce nu există secte, fumul nu chiar nu există. Fautré dă exemplul unui proces în care organizația anti-secte FECRIS a fost găsită vinovată de defăimarea ”Martorilor lui Iehova” în cazul a 18 capete de acuzare, dar ignoră că a avut dreptate în alte 14 cazuri. FECRIS e obligată să plătească  despăgubiri financiare pentru cele 18 acuzații defăimătoare dovedite. Dar cine ia măsuri în cazul celorlalte 14 acuzații ce s-au adeverit? ”Martorii lui Iehova” au fost sancționați pentru cele 14 acuzații? Vezi să nu! În plus, în cazul multor infracțiuni care au loc în secret sau în cadru intim, este foarte greu să aduci probe zdrobitoare, dar asta nu înseamnă că faptele nu există și că păcatul a dispărut din lume!

În cazul MISA, unde se adeverește că se depun jurăminte de păstrare a secretului asupra activităților lor, câte fapte ilegale s-au săvârșit fără a putea fi probate, din cauza secretomaniei? Din moment ce practica jurămintelor de tăcere este dovedită la MISA (există inclusiv conferințe ale lui Bivolaru), apărătorii drepturilor omului de ce nu iau poziție? Oare drepturile omului nu sunt afectate prin impunerea acestor jurăminte?

Pentru ce se țin secrete la MISA? Evident că și pentru ascunderea faptelor rele și ilegale, căci dacă ar fi doar fapte bune și legale, nu ar avea rost ascunderea lor. Și atunci ce efecte au aceste fapte rele? Încalcă legile juridice și legile morale, așadar în ultimă instanță afectează alți oameni și implicit drepturile civile și morale ale acestora!

⬧ citat:

Acest climat de ostilitate, intoleranță și uneori ură față de grupurile religioase sau de credință marginale din multe țări europene, climat care se bucură de obicei de impunitate totală, a fost denunțat în mod clar. 

comentarii: Sectele nu vor recunoaște niciodată afirmațiile publice care nu le convin (chiar și în cazul în care acestea se adeveresc, și le vor considera automat ca făcând parte dintr-o campanie de ostilitate la adresa lor. Ele consideră că nu fac nimic rău și ilegal, răul este doar la ceilalți, aceasta fiind una din caracteristicile sectelor.

Și apoi de ce ar fi obligați ceilalți să creadă toate balivernele sectanților sau să aibă încredere în ei? Gândiți-vă că doctrina mormonă a fost lansată de un individ care, în timp ce era în comă în urma unui șoc electric, a avut viziunea unei entități cu cap de șopârlă care i-a ”revelat învățătura cea adevărată”. Ce să le spui unor mormoni (ei vin întotdeauna câte doi, ca apostolii) care bat la ușa ta: ”Bravo băieți, ce frumos grăit-a capul de șopârlă!”?? Le spui: ”Mereți mă în... treaba voastră, că eu am treaba mea!” De ce să fii calificat ca intolerant pentru asta? Așa cum ei consideră automat credința ta ca fiind greșită (căci de aceea ei vin să ți-o vestească ”pe cea bună”), tot astfel ai exact același drept să consideri credința lor ca fiind greșită!

Vedem aici ”discriminarea pozitivă” ce se cere aplicată minorităților religioase sau sexuale, față de care MISA și-a exprimat adesea respingerea (vezi poziția lor față de LGBTQ+) dar, când aceasta le convine, brusc o îmbrățișează și pretind să fie aplicată! Nu ești intolerant cu credincioșii, ci cu credințele lor!

În metrou sau în spațiul public, stai alături de ei (firește, câtă vreme nu-ți țin predici), dar după aceea  fiecare pleacă la ale lui(a)!

⬧ citat:

În secțiunea dedicată mișcărilor anti-secte, s-a subliniat că ”mai multe guverne din UE au susținut sau facilitat propagarea de informații dăunătoare despre anumite grupuri religioase”. Câteva ţări au creat așa-numite observatoare ale sectelor la nivel local sau național. Astfel de instituții de stat par din ce în ce mai ilegitime în modul lor de operare, în lumina unei serii de decizii ale Curții Europene care, printre altele, avertizează în mod clar împotriva utilizării termenului ”sectă”, deoarece acesta alimentează suspiciuni nejustificate, stereotipuri și ostilitate față de unele grupuri religioase sau de credință pașnice și respectuoase față de lege.

comentarii: Nu ar fi fost nevoie de organisme sau ”observatoare” anti-sectă și nici măcar nu era nevoie de ”termenul sectă” dacă legislația ar fi despărțit apele și ar fi stabilit clar până unde merge libertatea de credință proprie în raport cu libertatea celorlați. A respinge utilizarea termenului de sectă nu elimină existența acestora, ba chiar impune ideea că acestea nu există. Știm foarte bine ce urmărește MISA și grupările de felul ei: ”Lăsați-ne să facem ce vrem, nu ne spuneți nouă ce să facem, dar noi avem dreptul să vă spunem vouă ce să faceți, că noi suntem dumnezeiești, iar voi sunteți demonici. Noi promovăm noua credință unică planetară, care le va înlocui pe cele ale voastre, că sunt perimate (link)”. Deci nuuu există secte, nu-i așa?

A cere să nu se mai utilizeze termenul de sectă echivalează cu a impune cu forța ideea că nu există secte!

Iar în timp ce MISA promovează articole în care practic se susține că nu există secte sau, ceva mai vag, că ”secta este un cuvânt capcană” (link), Bivolaru însuși a produs o carte intitulată ”Este YOGA o sectă sau o cale spirituală?” (link), care prezintă... criteriile după care pot fi recunoscute sectele și pe care, cu vreo două excepții (care nu mai sunt sigure, având în vedere cele petrecute la Paris), MISA le bifează cu succes! (link) Cartea susține că yoga (și deci MISA, care în opinia lui Bivolaru se identifică cu yoga), nu este sectă. Dar alte grupări sunt bineînțeles secte, citez:

În cazul multor secte, munca impusă este adeseori excesivă, este abrutizantă, mecanică, chiar robotizantă. În foarte multe cazuri, această muncă se regăsește în activitatea de propagandă și racolare a unor noi membri, pe care sectele a desfășoară fără încetare, așa cum putem observa cu toții în cazul mormonilor și al Martorilor lui Jehova.  (arhivă, cap.18, Munca voluntară)

Într-o analiză mai timpurie, postată în limba engleză și care nu mai apare în carte, analiză care îi aparține în totalitate lui Bivolaru, sunt nominalizate și alte secte care, surpriză, se numără printre grupările susținute de ONG-iștii protectori de secte! Citez:

Tehnicile abordate sunt de obicei simple și restrictive, de exemplu: cântece de grup scandate obsesiv; repetarea așa-numitelor mantre lungi (cum ar fi secta Hare Krishna). (arhivă)

Secta ”Ananda Marga”, bazată pe o ideologie neonazistă, sau secta ”Martorii lui Iehova”, cu trăsături total anarhice. (arhivă)

După cum se poate citi în analiza lui Bivolaru, contrar tezelor apărătorilor lui ONG-iști publicate de MISA, sectele nu doar că sunt foarte reale, dar prezintă pericol social (ceea ce este adevărat, dovadă fiind chiar MISA însăși), doar că el nu consideră că MISA este o sectă. Dubla măsură este etalonul cu care este cântărit adevărul la MISA.

Această dublă măsură a existat și în ceea ce privește problema ”spălării creierelor” în cadrul sectelor. În timp ce MISA preia tezele amicilor lor, potrivit cărora aceasta este o falsă teorie (Introvigne - link), tot la MISA, un articol recent tratează această problemă ca pe ceva real și foarte serios (arhivă).

⬧ Articolul lui Fautré concluzionează:

Pentru a rezuma observațiile:

- grupurile anti-secte creează de la zero ”secte” pe care le descriu ca fiind ”periculoase sau dăunătoare pentru societate;

- mass-media, care prosperă mai degrabă pe baza senzaționalismului decât a faptelor, profită de subiectul profitabil al ”sectelor”, deoarece acesta stimulează vânzările sau audiența;

- statele (dezinformate de grupurile anti-secte) se simt obligate să-și protejeze cetățenii de acest ”flagel” și creează legi excepționale și organisme represive specializate, precum ”poliția sectelor” în Franța.

Asociațiile anti-secte, mass-media și instituțiile statale anti-secte transmit un semnal de neîncredere, amenințare și pericol și creează un climat de suspiciune, intoleranță, ostilitate și ură în societate. 

comentarii: Da, sigur, și în acest timp, sectele și asociațiile care le apără sub pretextul Drepturilor Omului (dar nu și al victimelor sectelor), transmit un semnal reconfortant de liniște și încredere...

Citind acest gen de producții savante precum articolul de față, se poate înțelege cât de important este procesul de la Paris nu doar în ce privește problema Bivolaru/MISA, dar și cea a sectelor și a legislației privind sectele în general. Dacă acuzațiile împotriva sectei bivolare se vor adeveri în instanță, mai ales în lumina unor probe surprinse în flagrant, ce vor fi prezentate la proces și vor putea fi vizionate public, poate că se va schimba și legislația actuală, foarte săracă, neclară și permisivă. De asemenea, va fi interesant de urmărit efectul asupra asociațiilor ce apără sectele deși, prin prisma atitudinii lor, nu pot fi suspectate de imparțialitate, obiectivitate și mustrări de conștiință, presupunând că ar avea conștiință.