STAREA MIȘCĂRII COMUNISTE ȘI SARCINILE IMEDIATE ALE COMUNIȘTILOR — 2025

Astăzi, dragi cititori CȘ, la aproape un an de la debutul nostru pe scena politică românească, am decis să republicăm primul nostru articol! Activitatea din ultimul an ne-a dovedit în totalitate că mergem în direcția corectă, iar majoritatea tezelor expuse în acest articol sunt actuale și în ziua de astăzi. În articolul de față, am expus pentru prima dată pe scena politică românească următoarele idei esențiale — importanța cercurilor marxiste, necesitatea dedicării eforturilor spre formarea unor cadre comuniste dezvoltate pe toate planurile (teoretic, organizatoric, moral) și nevoia luptei cu elementele mic-burgheze (stângiștii). Pentru noi, cel mai important lucru a fost, și rămâne, dezvoltarea reală a mișcării comuniste, nu crearea unei mișcări pur formale sau a unei organizații inerte din punct de vedere politic. De asta trebuie să îmbibăm cât mai bine toate dezvoltările istorice ale marxismului și să le punem în practică în conformitate cu realitatea politică modernă. Cele mai arzătoare sarcini pentru mișcarea comunistă rămân următoarele — dezvoltarea unor cadre capabile, întreprinderea unor studii de actualitate, intensificarea muncii de propagandă și lupta teoretică împotriva anticomuniștilor. Lectură plăcută!

În momentul actual, mișcarea comunistă din România este de nevăzut, se află în stagiul embrionar de dezvoltare. Deși se conturează diverse organizații care pretind a lua partea proletariatului, acestea eșuează atât în abordarea lor față de principiile de bază ale marxismului, reinterpretându-le dezorganizat, lipsind linii teoretice clare, cât și în practica lor, care se rezumă la activism performativ.

Ce înseamnă mișcarea comunistă?

Mișcarea comunistă este mișcarea care strânge în ea avangarda clasei muncitoare, este mișcarea organizată a acestei avangarde. În procesul dezvoltării sale, ea elimină constant elementele inamice ale proletariatului și le subordonează.

Ce organizații și mișcări avem la momentul actual? În România sunt populare mici grupări feministe, anarhiste și așa-numite „marxist-leniniste”. Împreună acestea formează „mișcarea de stânga”, mișcarea stângistă.

Deși mișcarea stângistă se dă drept comunistă, anticapitalistă, este în esență complet opusă mișcării comuniste, pentru că este mica burghezie în mișcarea muncitorească care pretinde a fi comunistă.

Notă CȘ: Acest lucru a devenit cu atât mai evident pe parcursul anului 2024, când organizațiile precum GAS și BTM au încercat în continuare să se târască în spatele mișcării muncitorești, să o paraziteze — BTM a ajuns în punctul în care și-a scos „marxist” din nume ca să nu „sperie muncitorii”, iar GAS promovează inițiativa complet burgheză pentru o „săptămână de muncă de 4 zile”.

Ce dovezi avem pentru asta? În primul rând, forma mișcării stângiste este universală pentru toate țările de sub dominație americană, atât în America, cât și în țările subordonate ei, și în Uniunea Europeană. Care sunt organizațiile internaționale ale acestor stângiști? Tendința Marxistă Internațională, Alternativa Socialistă Internațională, etc. — toate organizații troțkiste, majoritatea fiind deschis troțkiste. Cine știe istorie, știe că însăși Troțki a fost susținut de guvernul Statelor Unite după exilul său din URSS, și tot troțkismul a fost folosit de atunci ca o unealtă de luptă împotriva comunismului. Însă, nu doar troțkiștii deschiși reprezintă mișcarea stângistă, crescută cu grijă de imperialismul american, ci toți stângiștii contemporani, chiar și cei care îl denunță vehement pe Troțki.

Notă CȘ: În experiențele noastre cu stângiștii, nu am văzut nimic nou la ei, ci aceștia copiază întocmai toate tezele, tacticile, ba chiar și comportamentul stângiștilor din vest. Oricât nu ar încerca aceștia să iasă în evidență, atât timp cât doar întruchipează înstrăinarea capitalistă în cele mai evidente moduri, ei vor rămâne o unealtă comodă a capitalului financiar.

Primii stângiști de tipul vestic și-au arătat esența în evenimentele din mai-iunie 1968, în Franța, unde protestele și lozincile lor anticapitaliste au fost folosite pentru o lovitură de stat în interesele Statelor Unite, împotriva reprezentantului burgheziei naționale Charles de Gaulle, care lupta împotriva dominației americane pentru propria dominație. Sub lozinci antiamericane, stângiștii au organizat evenimente excelente în favoarea imperialismului american. Stângiștii aveau resurse uriașe (la un moment dat au paralizat întreaga economie a Franței), pe care le-au risipit, neavând curaj, dorință, pregătire teoretică și practică să preia puterea.

De atunci, acesta este statutul mișcării stângiste din vest — să împiedice dezvoltarea mișcării comuniste adevărate prin îndoctrinarea tinerilor cu potențial, să păteze și să distrugă imaginea comuniștilor în fața proletariatului, dându-i pe comuniști drept niște isterici, lași, drept niște tineri proști și naivi, lipsiți de orice înțelegere a modului în care funcționează lumea. Același rol îl îndeplinește și o nouă parte a mișcării stângiste, care apără (dacă nu prin cuvinte, atunci prin fapte) interesele imperialismului sino-rus.

O caracterizare corectă a micilor burghezi socialiști a fost dată de Lenin, în „«Stângismul» — boala copilăriei în comunism”:

„Din punct de vedere teoretic, pentru marxiști, este un lucru pe deplin stabilit — și pe deplin confirmat de experienţa tuturor revoluţiilor și mișcărilor revoluţionare din Europa — că micul proprietar, micul patron (tip social reprezentat în multe țări europene în număr foarte mare, în proporţie de masă), care în regimul capitalist este în permanenţă asuprit și în a cărui viaţă adeseori intervine o înrăutăţire extrem de bruscă și de rapidă a condiţiilor de trai, ducându-l la ruină, trece ușor la un revoluţionarism extrem, dar nu e capabil să dea dovadă de consecvenţă, de spirit de organizare, de disciplină și fermitate. Micul burghez ajuns «la turbare» din cauza ororilor capitalismului este, ca și anarhismul, un fenomen social propriu tuturor ţărilor capitaliste. Lipsa de fermitate a acestui revoluţionarism, sterilitatea lui și proprietatea lui de a se transforma repede în supunere, apatie, fantezie și chiar într-o pasiune «turbată» pentru unul sau altul dintre curentele burgheze «la modă», — toate acestea sunt unanim cunoscute.”

Și încă o caracteristică în „Lev Tolstoi, oglindă a revoluției ruse”:

„Pe de o parte constatăm la el un protest extrem de puternic, direct și sincer împotriva minciunii și a ipocriziei sociale, iar pe de altă parte vedem că avem de-a face cu un «tolstoian», adică cu un om jalnic, epuizat, cu un posedat de tipul intelectualului rus și care, bătându-se în public cu pumnul în piept, spune: sunt un ticălos, un nemernic, dar mă ocup cu autoperfecționarea morală; nu mai mănânc carne și mă hrănesc cu chifteluțe de orez.”

Și încă o caracteristică a mic-burghezului socialist, dată de Marx în scrisoarea lui către Annenkov:

„D-l Proudhon este din creștet până-n tălpi filozoful, economistul micii burghezii. Într-o societate înaintată, mic-burghezul devine în mod necesar, prin însăși situaţia sa, pe de o parte socialist, iar pe de altă parte economist; cu alte cuvinte, el este orbit de grandoarea marii burghezii și simpatizează cu suferinţele poporului. El este în același timp burghezul și poporul. În forul său interior el se mîndrește că e imparţial, că a găsit echilibrul just, care are pretenţia că se deosebește de calea de mijloc. Un astfel de mic-burghez zeifică contradicţia, căci contradicţia este esenţa fiinţei sale.”

E evident pentru oricine și-a petrecut timpul în mișcarea stângistă că aceste caracteristici li se potrivesc întocmai stângiștilor. Așadar, putem constata una dintre sarcinile principale ale mișcării comuniste — lupta cu stângismul, adică lupta de clasă împotriva micii burghezii, ce se maschează sub comunism și îl sabotează.

Cercurile marxiste

Mișcarea comunistă în general are trei etape principale, fiecare etapă având propriile sarcini.

Prima etapă este etapa de cerc. În această etapă comuniștii nu mobilizează și nici nu pot mobiliza masele muncitorești. Pentru a organiza masele, trebuie să ne organizăm, înainte de toate, pe noi înșiși. Aceasta se face prin cercurile marxiste. Cercurile au trei sarcini:

1. Ridicarea nivelului de cunoștințe teoretice ale activiștilor
2. Educația în spirit proletar a valorilor morale comuniste, stabilirea legăturilor și relațiilor comuniste între membrii cercului
3. Stabilirea legăturii cu mișcarea muncitorească

Importanța primei sarcini nu poate fi subestimată. Fără cunoștințe teoretice e imposibil să analizăm starea claselor sociale și să ne îndreptăm strategia și tactica în conformitate cu acestea. Fără cunoștințe teoretice nu e posibil să ne înțelegem inamicii, și nici nu-i putem depista. În sfârșit, fără să avem o bază teoretică nu putem dezvolta știința ce ne îndrumă — marxismul.

Notă CȘ: Și anume dezvoltarea teoretică se dovedește mereu a fi elementul care împinge activitatea cercului înainte, iar lipsa ei creează diverse probleme. Cum vom putea noi, comuniștii, face legătură cu muncitorii dacă nici nu putem măcar să le explicăm pe înțelesul lor cauzele adevărate ale nedreptăților pe care le întâmpină zi de zi? Cum am putea acționa noi cu încredere absolută înăuntrul și în afara organizației dacă majoritatea bogățiilor cunoașterii umane ne sunt încă străine? Cu cât nivelul nostru teoretic este mai scăzut, cu atât mai multă confuzie apare în chestiunile practice, cu atât sporește numărul de greșeli. Dacă vrem să fim comuniști cu adevărat, trebuie să luptăm cu analfabetismul marxist!

A doua sarcină presupune educația în spiritul proletar a comuniștilor. Fără să se ghideze de niște valori bine înțelese și fără deținerea anumitor priorități, chiar și având cunoștințe avansate în teorie, toate eforturile devin inutile sau inamice comuniștilor. Un exemplu bun ar fi Karl Kautsky care avea cunoștințe nemaipomenite în marxism, însă le folosea pentru speculații și concluzii antimarxiste, iar practica lui era anticomunistă. Fără educație morală proletară, comuniștii nu luptă cu mic-ul burghezul dinăuntrul lor și nici cu mica burghezie din organizație. Astfel, devin ei înșiși mic-burghezi (deci, stângiști), iar practica lor devine anticomunistă și mic-burgheză. O astfel de educație poate fi oferită comuniștilor numai în cercuri, unde se creează relații de tovărășie și se critică comportamentul mic-burghez, unde colectivul, dacă este format dintr-o majoritate proletară, își impune voința proletară fiecărui membru.

Trebuie menționat că un colectiv ca atare nu poate fi o autoritate supremă. Fiecare comunist trebuie să înțeleagă că există două tipuri de colective: burgheze și proletare. Fiecare comunist trebuie să poată să le diferențieze și să înțeleagă esența lor de clasă. Într-un colectiv proletar comunistul, bineînțeles, își supune propriile dorințe intereselor colectivului. Într-un colectiv mic-burghez, comunistul este înconjurat de mica burghezie, iar interesele colectivului sunt, deci, interese mic-burgheze. Într-un astfel de colectiv, comunistul este obligat să insiste pe linia lui proletară, sau chiar să plece imediat de acolo.

Notă CȘ: Colectivul nostru a întâmpinat în timp tot mai multe și mai diverse elemente mic-burgheze, fiecare prezentându-ne noi probleme. Unii mic-burghezi au recunoscut greșelile lor și s-au îndreptat pe drumul proletar, pe când alții au rămas pe pozițiile lor anticomuniste și au fost alungați din colectiv (sau au ieșit din propria inițiativă). Ambele cazuri ne-au dovedit cu desăvârșire nevoia menținerii unui colectiv proletar, cu un nucleu puternic de membri, care sunt mereu atenți la activitatea celorlalți. Indiferent cât am vrea de tare să ignorăm lipsurile și greșelile altora, acestea inevitabil ies la iveală și dau peste cap activitatea întregului colectiv. Pentru a evita acest lucru și pentru a asigura dezvoltarea continuă a colectivului, noi nu trebuie să tolerăm trăsăturile mic-burgheze.

Stabilirea legăturii cu mișcarea muncitorească este principala sarcină a cercurilor. Totodată, este imposibil să o îndeplinească fără cunoștințe teoretice și valori morale comuniste. Succesul acestei sarcini depinde complet de succesul celorlaltorcelorlalte două. Având cunoștințe teoretice, fiind capabili să cerceteze situația mișcării muncitorești din țară și având voința proletară necesară pentru a lua controlul în propriile mâini, comuniștii încep să facă legătură cu mișcarea muncitorească, folosind metodele accesibile, descoperite prin cercetare. Când mișcarea comunistă, organizată în cercuri, își creează o legătură puternică cu mișcarea muncitorească, atunci aceasta trece la etapa de partid.

Pentru a avea un partid puternic, toți activiștii cercurilor trebuie să fie capabili de următoarele sarcini:

1. Sarcini propagandiste
2. Sarcini de agitație
3. Sarcini organizaționale
4. Sarcini de corespondență cu muncitorii

Specificul muncii de propagandă și agitație este descris de Lenin în „Ce-i de făcut”, deci nu ne vom opri la acest aspect. Vom menționa doar că dezvoltarea capacităților de agitație și propagandă se întâmplă în cercuri atunci când, în primul rând, membrii cercului însușesc bine materialul și, într-al doilea rând, membrii cercului scriu articole teoretice pentru organul lor de presă.

Notă CȘ: Scrierea unor lucrări propagandistice de calitate se dovedește a fi o prioritate tot mai mare pentru fiecare membru din cerc. În acest scop, membrii avansați ai cercului trebuie să îi ajute pe cei mai puțin avansați să se dezvolte teoretic și să îi implice treptat în munca de editură, începând cu publicații mai mici și progresând spre scrierea unor articole cu adevărat valoroase.

Munca organizațională cuprinde tot ceea ce ține de organizarea și conducerea unui grup de oameni în vederea îndeplinirii anumitor scopuri. Un organizator trebuie, în primul rând, să impună sarcini adecvate. Pentru a înțelege care sarcini sunt potrivite, are nevoie de experiență și de cunoștințe teoretice. La fel de important e abilitatea organizatorului să înțeleagă interesele de clasă (mic-burgheze sau proletare), care vor fi îndeplinite de sarcinile date.

Într-al doilea rând, un organizator trebuie să folosească metode pedagogice/politice în munca sa cu colectivul pe care îl organizează, recurgând la metode administrative (mustrări și pedepse) numai atunci când munca politică nu dă nici un rezultat acceptabil. Metoda pedagogică/politică este metoda de convingere a colectivului sau a unui membru al colectivului. Pentru ca un organizator să poată să se apropie pedagogic de grupul pe care îl organizează, trebuie să știe bine care sunt valorile proletare și să poată analiza din punctul de vedere al psihologiei de clasă forțele din colectiv.

Pentru munca corespondenților cu muncitorii trebuie alese persoane responsabile și sincere, care pot vorbi cu oameni fără să își iasă din minți precum un stângist. Ar fi o mare greșeală să închidem ochii la faptul că încrederea în colectivul de cerc nu este repartizată în mod egal tuturor tovarășilor — există tovarăși demni de încredere, pentru care v-ați da viața, și există tovarăși nedemni de încredere, care vor fi abordați cu atenție. Atunci când se alege un corespondent cu muncitorii, acesta trebuie să fie de încredere, să aibă o istorie de practică cu adevărat proletară în organizație. Corespondenții cu muncitorii trebuie să poată să ia decizii proletare rapid, având abilitatea să își aleagă corect prioritățile.

Educația acestor tipuri de activiști este și ea una din sarcinile principale ale etapei de cerc. Fără activiști disciplinați și iscusiți, nici o legătură cu mișcarea muncitorească nu va avea consecințe palpabile.

Celelalte etape de dezvoltare ale mișcării comuniste sunt partidul și internaționala, însă specificul acestor etape nu ne interesează în momentul actual.

Cum trebuie să fie un cerc?

Munca din cerc poate fi clasificată în 3 direcții:

Direcția organizațională

Un cerc poate fi considerat deschis dacă are cel puțin 3 membri. Din acești membri trebuie ales un conducător. Acesta trebuie să fie un comunist cu abilități bune de comunicare și cu cele mai avansate cunoștințe teoretice din grup. Alegerea conducătorului este foarte importantă pentru că, la etapa inițială, anume conducătorul este responsabil pentru aducerea cercului într-o stare funcțională.

Pentru a face asta, conducătorul trebuie să muncească activ în câteva direcții. Prima direcție este, evident, organizarea lecțiilor, adică pregătirea din timp a materialelor pentru lecție și a întrebărilor pentru seminar, aprovizionarea constantă a membrilor cercului cu materiale pregătitoare pentru lecții și seminare. A doua direcție de muncă a conducătorului este căutarea activă a noilor membri pentru cerc pe rețelele de socializare și la diverse evenimente stângiste/comuniste. Pentru asta, conducătorul are nevoie de abilități bune de comunicare și abilități de convingere și motivare a oamenilor. A treia sarcină a conducătorului este crearea unei atmosfere stricte și disciplinate printre membrii cercului. El nu trebuie să fie leneș și relaxat, pentru că cercul îi va urma exemplul și se va dezorganiza. Conducătorul trebuie să fie un mare exemplu pentru membrii cercului și trebuie să muncească activ pentru a îmbunătăți comportamentul propriu și al membrilor cercului.

În procesul creșterii și dezvoltării, înăuntrul cercului se formează un nucleu din cei mai activi și educați membri ai săi. Eventual, conducătorul își deleagă responsabilitățile către nucleul cercului. Mai precis, atunci când nucleul este format și când capacitatea cercului întrece 10 persoane, rolul de conducător trebuie abolit și în locul acestuia trebuie instaurată conducerea colectivă a cercului, care este formată din câteva persoane, cu fiecare persoană îndeplinind sarcini specializate.

Notă CȘ: Trebuie să evidențiem că un comunist conduce prin exemplu, iar autoritatea sa este reală și binemeritată, nu una pur formală sau artificială. Relația dintre conducătorii organizației și restul persoanelor din organizație este una care curge din ambele părți. Pe de o parte, conducătorii, prin experiența și cunoștințele lor, duc organizația înainte și le oferă celorlalți o direcție pe care să o urmeze, dar pe de altă parte, experiența și activitatea organizației este creată de voința tuturor membrilor, iar la rândul ei, activitatea tuturor membrilor din organizație influențează direcția pe care o trasează conducătorii. Ar fi deci o prostie să credem că o organizație proletară este condusă absolut de un singur om sau de un număr mic de oameni, iar restul membrilor doar urmează inconștient ordine.

Direcția teoretică

Baza studiului din cerc este studiul individual. Anume studiul individual le dă membrilor cercului cunoștințe solide în marxism, anume când membrii cercului citesc individual materialul și îl conspectează, cristalizându-și cunoștințele în conspecte. Când membrul cercului se ocupă cu studiul individual, el își antrenează voința necesară pentru a efectua munca de studiu și își ridică nivelul de conștiinciozitate proletară, muncind sincer și serios. Ar fi greșit să credem că simpla frecventare a orelor de cerc o dată pe săptămână ne poate oferi nivelul suficient de însușire a materialelor și a pozițiilor teoretice. Cu toate acestea, ar putea apărea și obiecții: de ce atunci mai este nevoie de cerc, în loc ca fiecare să studieze individual? Evident, astfel de obiecții nu iau în considerare rolul cercului în însușirea materialului: membrii cercului discută materialul, se corectează reciproc și au dezbateri despre neclaritățile apărute. Fără munca teoretică în colectiv nu se pot crea valorile unui comunist, unui viitor muncitor de partid.

Pe lângă studiu, munca teoretică de cerc presupune și munca în organul de presă, scrierea articolelor. Conducătorul trebuie să fie el însuși capabil să scrie articole, și trebuie să îi învețe pe ceilalți cum se scriu articolele, să-i implice pe cei mai activi membri în scrierea articolelor. Aceștia, la rândul lor, ar trebui să-i ajute pe membrii mai puțin activi să însușească materialul și să studieze teoria. Fără o astfel de implicare în frontul de luptă teoretică, orice luptă politică și economică în viitor devine imposibilă. De asemenea, cei mai activi membri trebuie să fie implicați în munca de lector, de pregătire a orelor și a seminarelor.

Direcția psihologică

Cercul marxist are câteva funcții de formare a caracteristicilor psihologice și a personalității unui comunist.

Colectivul de cerc reprezintă un set de relații deosebite între oameni, diferit de relațiile într-o clasă de elevi sau într-un grup prietenesc. În primul rând, în cadrul colectivului se stabilește o formă anumită de comunicare, un mod anumit de a glumi și de a certa. Membrii cercului tind să se adapteze la comunicarea din colectiv și își însușesc, astfel, anumite principii și reguli de comportament. Sarcina conducătorului este să mențină comunicarea colectivă, prin diverse evenimente extracuriculare, întâlniri fizice, sau cel puțin comunicarea în chaturile organizaționale. Conducătorul trebuie să-i apropie pe oameni unul de altul, implicându-i activ în comunicarea colectivă.

Comunicarea în diverse colective poate fi diferită în dependență de fundalul cultural al membrilor. Astfel, discuțiile între olteni și moldoveni pot fi mai răutăcioase decât cele între ardeleni și munteni. Totuși, formatul comunicării nu trebuie să devieze de la unul principial comunist. Trebuie să se mențină caracterul critic între tovarăși, să se condamne greșelile și să se aprecieze eforturile sincere. Critica nu trebuie făcută din topor, grosolană, ea nu trebuie să-l înjosească pe membrul care a greșit, dar să-i provoace rușine de la faptul că și-a dezamăgit tovarășii.

În al doilea rând, colectivul reprezintă un tip deosebit de legătură emoțională între oameni. Persoana din colectiv dorește să câștige respectul celorlalți și nu dorește să-i dezamăgească. Însă, pentru ca un om să fie pătruns de sentimente colectiviste, acesta trebuie bine implicat în colectiv, trebuie să  simtă că trăiește cu adevărat atunci când e în colectiv, că cercul și organizația sunt sensul vieții lui. Importanța implicării în colectiv nu trebuie subestimată.

Fiecărui membru al cercului trebuie să-i fie clar că relațiile în colectiv se construiesc pe începuturi egale, și că orice statut și respect trebuie câștigat. Conducătorul trebuie să se asigure că fiecare persoană este implicată și înțelege egalitatea inițială dintre membrii cercului, astfel încât fiecare să se simtă ca acasă. În colectivul comunist trebuie ca membrul să se simtă mai bine decât în orice alt colectiv din viața lui.

Forța principală ce unește colectivul trebuie să fie nivelul înalt de conștientizare a sarcinilor din organizație, cauza comună. Membrii cercului trebuie să știe că nu sunt în cerc numai pentru studiul personal, și nici nu sunt în cerc pentru prietenie și vibe-uri bune. Membrii trebuie să conștientizeze bine sarcina politică a cercului,: schimbarea lumii. Astfel, ei pot să se implice cu adevărat în colectiv și să-și formeze o personalitate în corespondență cu viziunea asupra lumii și valorile comuniste.

Fiind implicat în colectiv, fiecare membru tinde să se adapteze și să își schimbe personalitatea, să o modeleze într-o personalitate adevărată, comunistă. Aici trebuie menționat că nici un om în societatea contemporană nu este o personalitate în mod aprioric. Personalitățile lor sunt de fapt lipsa personalității adevărate, înlocuită cu atributuri și caracteristici colectate pe piața esteticii, unde orice aspect al omului este transformat într-o marfă, apoi comercializat și fetișizat. O personalitate adevărată poate fi creată numai într-un colectiv comunist, și orice comunist trebuie să observe conștient cum se schimbă sub influența colectivului și a cauzei comune ce trebuie îndeplinită. Numai menținerea persoanei în colectiv, astfel încât persoana să se simtă că e în colectiv benevol, astfel încât colectivul primește benevol persoana, este unica formă adevărată de muncă asupra personalității.

În ultimul rând, este absolut inacceptabil ca relațiile de tovărășie din cerc să se amestece cu relațiile de prietenie. Atunci când în cerc predomină relațiile de prietenie, se ascunde critica, iar interesele personale ale prietenilor se pun deasupra intereselor organizaționale. Dacă relațiile de prietenie și de tovărășie se amestecă, transformă tovărășia într-o formalitate. Așadar, prietenia dintre membrii cercului trebuie să fie subordonată tovărășiei lor în mod conștient.

Concluzie

Noi, comuniștii, avem multe de făcut, multe de studiat, pentru a ne învia mișcarea. Trebuie să organizăm cercuri comuniste, să ne îmbunătățim cunoștințele teoretice până la nivelul clasicilor, ba chiar să-i întrecem! Trebuie să organizăm cercuri comuniste și să educăm spiritul proletar în noi. Trebuie să creăm activiști capabili și îndrăzneți pentru a face legătură cu mișcarea muncitorească și pentru a împleti mișcarea noastră cu cea muncitorească. În sfârșit, trebuie să luptăm necruțător împotriva burgheziei în mișcarea muncitorească, împotriva stângiștilor, care ne trag înapoi și risipesc timpul pe acțiuni nefolositoare proletariatului.

Așadar, începuturile au fost puse. Am deschis deja un cerc online, am stabilit un program și îl urmăm strict. Conștientizăm sarcinile noastre și ne străduim să facem totul pentru a le realiza. Dacă te consideri un comunist conștient, dacă dorești să lupți cu tot ce e mic burghez în tine și să contribui mișcării comuniste, dacă ești gata să lupți pentru dictatura necruțătoare a proletariatului, te invităm la noi în cerc!

Adăugire — 2025

Cum stau lucrurile acum?

După mai bine de un an de la deschiderea cercului nostru, conflictul dintre elementele mic-burgheze (stângiste) și cele proletare devine tot mai evident. În această perioadă de timp, colectivul nostru a crescut și s-a consolidat, dezvoltând mai multe cadre deosebite și mobilizând o activitate publicistică regulată. Membrii colectivului nostru devin tot mai obișnuiți să muncească disciplinat în colectiv și înțeleg valoarea tovărășiei care trebuie să existe între membrii cercului. Pe de altă parte, stângiștii au rămas în groapa lor, continuând, cu mândrie, să repete aceleași greșeli.

Unde mergem?

În momentul de față, lupta teoretică este pe prim-plan. Chiar dacă am reușit să luptăm cu dogmele stângiste și să popularizăm mai multe teze marxiste, lupta teoretică abia a început. Pentru a putea merge mai departe, noi trebuie să ne dezvoltăm abilitățile de analiză marxistă și să ne concentrăm pe studii de actualitate. Doar atunci când vom putea dezvălui cu claritate și precizie realitățile societății moderne românești, vom avea șanse să facem legătura cu muncitorii.