Despre politica de apartheid a Israelului 

Am crescut într-o familie sionistă, am petrecut 12 ani într-o mișcare de tineret sionistă, am trăit 4 ani în Israel și am prieteni și membri ai familiei care s-au înrolat în IDF. Când asta este lumea ta, e greu să vezi apartheidul care te înconjoară.

Am crescut în Franța, într-o comunitate evreiască în care norma era iubirea necondiționată și sprijinul pentru Israel. Sionismul nici nu a fost numit pentru că asta e tot ce știam. Evreii au fost victime ale pogromurilor și holocausturilor repetate, iar un stat evreiesc a fost considerat singura modalitate de a avea un loc în care să ne simțim în siguranță.

Sionismul este înrădăcinat în traume și frică. Este, în primul rând, o ideologie a eliberării de sine. Este vorba despre iubirea poporului evreu, supraviețuirea poporului evreu. Dar sionismul este ca orice alt naționalism etnic, vorbește despre prioritizarea siguranței și bunăstării *noastre*. Ca toate naționalismele, am fost hrăniți cu o narațiune istorică complet falsă: că Palestina era o bucată de deșert în mare parte nelocuită înainte de a ne așeza noi acolo; că în 1948 palestinienii au plecat de bunăvoie pentru că făceau loc armatelor arabe să... " arunce evreii la mare”; că liderii arabi au refuzat toate ofertele de pace ale Israelului și SUA și nu au fost dispuși să împartă pământul; că Israelul este singura democrație din Orientul Mijlociu; că, în ciuda terorismului, IDF are cele mai înalte standarde morale; așa mai departe și așa mai departe.

Primul motiv pentru care israelienii nu vor face niciodată pace cu palestinienii este că israelienii (și evreii sionişti din întreaga lume) trăiesc într-o lume paralelă. Ei cunosc fapte istorice alternative care alimentează mai mult naționalism, militarism și extremism.

Al doilea motiv este că ultimii 100 de ani de conflict palestinienii au fost dezumanizați în ochii evreilor israelieni. Vreau să spun asta într-un mod literal: israelienii nu sunt capabili să empatizeze cu palestinienii, nu sunt capabili să înțeleagă suferința palestiniană. De aceea atunci când IDF bombardează Gaza și ucide copii, israelienii medii cred că 1) este vina palestinienilor - pentru că nu sunt de acord cu pacea, pentru că ei continuă să amenințe și să atace Israelul etc. 2) Israelul doar se apără și că nu există pur și simplu o alternativă. Același raționament justifică și Gaza, această închisoare în aer liber; puncte de control militare din Cisiordania; dărâmarea caselor cu buldozerele; etc. Israelienii chiar au inventat termenul „Pallywood”, pentru că pentru ei, totul este un spectacol de a întoarce lumea împotriva Israelului. Suferința - din punctul israelienilor de vedere - este fie falsă, fie autoprovocată.

Desigur, există câțiva israelieni stângiști și anti-sioniști care luptă pentru eliberarea palestinienilor. Dar e vorba de o minoritate insignifiantă, aflată oricum în scădere. Majoritatea israelienilor nu iau în considerare pentru palestinieni noțiuni precum libertatea, demnitatea și bunăstarea fizică. 

Israelul este, după orice definiție, un stat guvernat de apartheid: dacă un evreu și un arab comit exact aceeași crimă în Cisiordania, se vor confrunta cu două sisteme juridice diferite. Evreul va apărea în fața unei instanțe civile, în timp ce arabul va avea de-a face cu o instanță militară. Două sisteme juridice pentru două grupuri etnice. Însă israelienii nu pot înțelege nedreptatea acestei stări de fapt. Când luptă împotriva oamenilor care numesc ocupația Cisiordaniei „apartheid”, israelienii cred cu adevărat că totul este o acțiune de autoapărare, necesară și legitimă.

Acești doi factori (istoria alternativă și dezumanizarea) ne semnalează că este *imposibil din punct de vedere fizic* - și vreau să o spun în cel mai clar mod - ca Israelul să pună capăt de bunăvoie ocupației și să fie de acord cu o soluție justă a conflictului. Pacea nu poate veni din interiorul Israelului! 

Societatea israeliană devine din ce în ce mai extremistă, mai naționalistă, mai violentă și mai înrădăcinată în propria sa narațiune istorică și înpropria ei auto-victimizare. În acest moment, este pur și simplu delirant să ne așteptăm ca lucrurile să se schimbe în Israel pornind din interiorul acestui stat. *Singurul* lucru care poate aduce eliberarea palestinienilor este prețul; doar atunci când costurile ocupației vor depăși beneficiile acesteia ar putea veni o soluție justă. Pentru ca aceasta să se îndeplinească e nevoie - la fel ca în cazul apartheid-urilor din Africa de Sud sau din sudul SUA - de o presiune externă masivă.

Aceasta înseamnă boicotul consumatorilor asupra bunurilor israeliene, boicotul tehnologiei israeliene și sancțiuni din partea principalilor parteneri comerciali și a susținătorilor politici ai Israelului: SUA și UE. Acestea sunt singurele măsuri care pot împinge în mod semnificativ Israelul spre încheierea ocupației.