05. CONFLICTUL cu privire la Sabat

Mântuitorul consideră ascultarea de poruncile Lui un barometru care măsoară intensitatea dragostei noastre față de El: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” (Ioan 14:15). Ar fi putut să ne transmită aceeași idee într-o formă negativă: „Dacă nu Mă iubiți, nu vă căzniți să păziți poruncile Mele pentru că nu vă iese.” Pavel susține că omul firesc nu poate să-L iubească pe Dumnezeu, prin urmare nu are nicio șansă să asculte de porunca Lui. Doar omul duhovnicesc Îl iubește și Îl ascultă pe Domnul, „pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:4).

Prin extensie, Pavel condiționează ascultarea de Lege de respectul și dragostea noastră față de semeni: „Cine îi iubește pe alții a împlinit Legea” (Romani 13:8). Ioan, ucenicul iubirii, urmează același fir logic al argumentației lui Hristos: „Dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3). Așadar, omul firesc nu este capabil să facă binele moral, în speță, nu este capabil să asculte de porunca morală a lui Dumnezeu. În așteptarea revenirii lui Hristos, copiii lui Dumnezeu vor descoperi conflictul uriaș pe care l-a declanșat diavolul cu privire la Sabat.

Sâmbăta, semnul ascultării

Apocalipsa 12:17 anunță că aceia care păzesc poruncile lui Dumnezeu în integralitate sunt într-un război direct cu un balaur mânios care a fost învins de două ori de Hristos: prima dată în cer (Apocalipsa 12:7-9), a doua oară pe pământ (Apocalipsa 12:4-5).

Frustrarea este potențată și de faptul că o rămășiță credincioasă este pe cale să-l biruie și ea prin sângele lui Hristos (Apocalipsa 12:11). O asemenea rușine este de nesuportat pentru diavol. Se hotărăște să mai încerce o dată, deși știe că nu-L mai poate învinge pe Hristos, rivalul lui, pe care L-a urât visceral încă din cer. Așadar, decide să-I producă în continuare durere lovind în copiii Săi, o durere care-L face pe Mântuitorul să strige: „Mi se zbate inima în Mine” (Osea 11:8).

„Asupra poporului lui Dumnezeu va fi pus un semn, iar acel semn este ținerea sfântului Său Sabat.”

În Apocalipsa 13:1, Ioan îl vede pe balaur stând pe nisipul fierbinte de pe malul mării, dar nu cu scopul de a se încălzi la soare, ca orice reptilă, ci are o introspecție lucidă și profundă, încercând să descopere vulnerabilitățile propriei lui strategii, care i-au adus pierderi catastrofale. De această dată este decis să câștige, se gândește la o alianță, la o parodie a alianței și unității din Trinitate. Așa apare prima fiară din apă (Apocalipsa 13:1) și a doua din pământ (Apocalipsa 13:11). Apoi aflăm că planul balaurului dă rezultate, coaliția proaspăt moșită funcționează, nu există fricțiuni, toți vorbesc aceeași limbă, lumea este mul­țumită de conducerea ei, toți locuitorii pământului din timpul sfârșitului se închină balaurului și aliaților lui (Apocalipsa 13:4,8). Acum se ridică o întrebare: „Cine se poate asemăna cu fiara și cine se poate lupta cu ea?” (Apocalipsa 13:4). Tocmai am vorbit că suntem în război cu diavolul, acum aflăm că are și aliați, că fiara este devastatoare, prin urmare, răspunsul la întrebarea de mai sus pare simplu: nimeni nu se poate lupta cu ea. Pentru a complica lucrurile și mai mult, aflăm că ea pretinde închinare (Apocalipsa 13:8), dar rămășița care păstrează în integralitate poruncile lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:17) propovăduiește „o Evanghelie veșnică” ce atrage atenția la judecata celor ce nu se închină Dumnezeului Creator. Așadar, rămășița va spune lumii: „Închinați-vă Celui ce a creat” (vezi Apocalipsa 14:6-7). Aici avem o trimitere clară la porunca a patra din Decalog, Sabatul, care-L descoperă pe Dumnezeu drept Creator.1 Înainte de revenirea Domnului Hristos, Ellen White susține că Sabatul îi va desemna pe adevărații închinători ai lui Dumnezeu: „Asupra poporului lui Dum­nezeu va fi pus un semn, iar acel semn este ținerea sfântului Său Sabat.”2

Sabatul este un semn al ascultării, dar și un semn al Creației: „Sfințiți Sabatele Mele, căci ele sunt un semn între Mine și voi, ca să știți că Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru” (Ezechiel 20:20). Sabatul este un semn al Creației, un semn al obârșiei noastre (Geneza 2:1-3; Exodul 20:8-11). Dați Sabatul la o parte, și veți ajunge oameni „de știință”, apostoli ai evoluționismului, care învață că originea noastră este din hominizi, că suntem urmașii unor maimuțe fără coadă; pe scurt, oameni fără Dumnezeu. Ellen White a primit o descoperire în acest sens: „Mi s-a arătat că, dacă Sabatul ar fi fost păstrat, nu ar fi existat niciodată necredincioși sau atei.”3 Isus vorbește aluziv despre Sabatul Creației cu ocazia scandalului public declanșat de farisei după ce ucenicii au smuls spice de grâu într-o zi de Sabat: „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat” (Marcu 2:27). Hristos respinge acuzația fariseilor prin folosirea verbului ginomai („a fost făcut”), care trimite la „facerea” de la început a Sabatului, stabilind în acest fel valoarea umană și universală. Mântuitorul vorbește despre originea Sabatului, care a avut loc imediat după crearea omului; procedând astfel, demonstrează că legea începutului rămâne supremă.4 Scriptura susține și că Sabatul a fost semnul care separa poporul Israel de celelalte popoare, un semn exterior care trăda apartenența lui la adevăratul Dum­nezeu (Exodul 31:12-17, Ezechiel 20:12,20), o amintire a faptului că Dumnezeu este Creator (Exodul 20:11) și Salvator (Deuteronomul 5:15). Aceste aspecte ale Sabatului sunt subliniate în Apocalipsa 12–14, în special capitolul 14:6-12, unde Ioan descrie ultimul apel al lui Dumnezeu adresat locuitorilor pământului de a se închina Dumnezeului Creator.5

Alianța politico-religioasă împotriva Sabatului

Anticipând în mod profetic o serie de evenimente sub formă de persecuție îndreptate împotriva așteptătorilor revenirii lui Hristos, apostolul Pavel declară: „Toți cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniți” (2 Timotei 3:12). Aceeași axiomă este dublată de Ellen White în contextul păzirii Sabatului: „Niciun om nu poate să-I slujească lui Dumnezeu fără să atragă asupra lui opoziția oștilor în­ tunericului.”6

Cele două fiare din Apocalipsa 13 reprezintă Roma și Statele Unite ale Americii, care seamănă izbitor de mult cu balaurul și care le-a propus o alianță în trei cu scopul de a-i persecuta până la moarte pe cei ce se închină Dumnezeului Creator în Sabatul zilei a șaptea. Este interesant cum descrie Jacques Doukhan prima fiară, adică Roma: „În spatele măștii ei de religiozitate nu există altceva decât aspirațiile omenești după putere. Pentru biserică, Dumnezeu nu contează. Totul este un joc politic. Încă de pe vremea lui Constantin și a lui Clovis, biserica a râvnit la puterea politică. Uneori, nu a avut altă grijă decât să recâștige terenul pierdut în arena politică. Și-a vândut sufletul pe recunoaștere lumească, iar acum primește sprijinul fiarei care iese din pământ.”7

C. Mervyn Maxwell ne prezintă un scurt istoric al crimelor comise de biserica ce „și-a vândut sufletul”, crime comise împotriva celor ce au păzit Sabatul sfânt al lui Dumnezeu:

În 1520, Oswald Glait și Andreas Fischer, doi foști preoți catolici care acceptaseră învățăturile lui Luther și care mai târziu au devenit anabaptiști, după un studiu aprofundat, au acceptat Sabatul și au ajuns primii anabaptiști sabatarieni. În 1529, Andreas Fischer și soția lui au fost condam­nați la moarte, ea prin înec, iar el prin spânzurare; ea a fost înecată, dar ștreangul de la gâtul lui Fischer s-a rupt. A fost prins din nou, în 1539, de soldații unui cavaler „jefuitor” și a fost aruncat de pe acoperișul castelului. Oswald Glait a predicat adevărul despre Sabat în Europa Centrală, dar a fost prins în 1545; după un an și șase săptămâni de închisoare, a fost legat de mâini și de picioare și aruncat în apele Dunării. Familia de puritani britanici John și Dorothy Traske au fost trimiși la închisoare în anul 1617; el a fost legat de o trăsură și biciuit trei kilometri, până la închisoarea din Fleet. Francis Bampfield, un pastor anglican, a fost arestat de trei ori pentru predicarea adevărului despre Sabat, apoi a murit în Newgate, o închisoare mizerabilă și rece. John James, un alt pastor păzitor al Sabatului, predica într-o după-amiază de sâmbătă, pe 16 octombrie 1661, când au intrat soldații lui Carol al II-lea, care l-au spânzurat la Newbury. I-a fost scoasă inima din piept și aruncată în foc, iar capul i-a fost înfipt într-un stâlp din exteriorul bisericii sale.8 Toți aceștia au considerat Sabatul ziua sfântă a lui Dumnezeu, pentru care merită să mori.

Cele două fiare din Apocalipsa 13 reprezintă Roma și Statele Unite ale Americii, care seamănă izbitor de mult cu balaurul și care le-a propus o alianță în trei cu scopul de a-i persecuta până la moarte pe cei ce se închină Dumnezeului Creator în Sabatul zilei a șaptea.

Mă cuprinde depresia când întâlnesc la amvoanele bisericii adventiști cu Biblia în mână, justificând profanarea Sabatului, amenințându-i pe cei care îndrăznesc să mai vorbească despre sfințenia zilei Domnului. Mărturia lui Ellen White este concludentă despre ce vor face aceștia în viitorul apropiat: „Bărbați cu talent și cu bun renume, care odinioară s-au bucurat de adevăr, își folosesc acum puterile pentru a amăgi și a induce sufletele în eroare. Ei devin dușmanii cei mai înverșunați ai fraților lor de altădată. Când păzitorii Sabatului sunt aduși înaintea tribunalelor să răspundă pentru credința lor, acești apostați sunt agenții cei mai eficienți ai lui Satana.”9

„Semnul fiarei va fi instrumentul prin care se va lucra din greu la distrugerea individualității. Autoritatea omenească o va înlocui pe cea a lui Dumnezeu în inimile și în acțiunile oamenilor.”

Jacques Doukhan descrie și cea de-a doua fiară, adică Statele Unite: „Vaticanul are o relație privilegiată cu Statele Unite. Ambele au colaborat în trecut, probabil ultima mare realizare comună fiind pră­bușirea marxismului. Primele mișcări istorice anticipate de profeție încep să iasă la suprafață pe scena internațională. [...] Dacă profeția spune adevărul, atunci ne putem aștepta ca, într-o zi, Statele Unite – țara libertăților – să devină centrul opresiunii religioase. Semnul fiarei va fi instrumentul prin care se va lucra din greu la distrugerea individualității. Autoritatea omenească o va înlocui pe cea a lui Dumnezeu în inimile și în acțiunile oamenilor.”10

Despre ceea ce urmează să facă biserica cu ajutorul statului, ne spune profetul Domnului din timpul sfârșitului: „Biserica va face apel la brațul tare al puterii civile și, în acest demers, susținătorii papalității și protestanții se vor uni. Pe măsură ce mișcarea pentru impunerea păzirii duminicii va deveni mai îndrăzneață și mai hotărâtă, se va recurge la lege în lupta contra păzitorilor poruncilor lui Dumnezeu.”11

Nu ne trebuie prea multă perspicacitate ca să înțelegem furia diavolului îndreptată împotriva păzitorilor Sabatului care Îl așteaptă pe Domnul Hristos. Întrucât Sabatul vorbește despre un Dumnezeu Creator și Salvator care pretinde închinare, nu este de mirare efortul pe care îl face diavolul ca oamenii să uite de Sabat sau să-l profaneze în mod deliberat. Diavolul știe că cine procedează așa Îl uită în felul acesta pe Dumnezeu, și cine nu se închină lui Dumnezeu își periclitează propria viață.

Întrebări pentru meditație:

1. În ce fel modul în care păzim Sabatul transmite celor din jur Evanghelia veșnică?

2. Cum putem ajuta la îndepărtarea prejudecăților legate de Sabat fără a dilua mesajul său?

3. Ce înseamnă că Sabatul nu este doar o zi de odihnă, ci o zi sfântă?

TIBERIU NICA, președinte, Conferința Moldova

NOTE

1. Ranko Stefanovic, Revelation of Jesus Christ, pp. 412–416.

2. The SDA Bible Commentary, cap. 7, p. 981.

3. Ellen G. White, Mărturii despre Sabat, p. 12.

4. Samuele Bacchiocchi, Odihna divină pentru o lume fără odihnă, p. 45.

5. Ranko Stefanovic, Op. cit., p. 424.

6. Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 417

7. Jacques B. Doukhan, Enigmele Bibliei – Cartea Profetică Apocalipsa, p.123.

8. C. Mervyn Maxwell, Spune lumii, pp. 86–89.

9. Ellen G. White, Op. cit., p. 416.

10. Jacques B. Doukhan, Op. cit., p. 124.

11. Ellen G. White, Op. cit., pp. 415–416.

Pentru a citi mai multe articole din materialul pentru Săptămâna de Rugăciune 2025 click aici: https://adventistmoldova.ro/infomoldova/rugaciune/iata-eu-vin-curand-prelegerile-pentru-saptamana-de-rugaciune-2025/