01. RECONSACRAT ȘI PREGĂTIT pentru a doua venire

„Şi aceasta, cu atât mai mult cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii, nu în curvii şi în fapte de ruşine, nu în certuri şi în pizmă; ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, așa încât să-i treziţi poftele!” – Romani 13:11-14

Pentru că apostolul Pavel folosește adesea imaginea soldatului ca să descrie viața creștinului, vă propun următorul exercițiu: Imaginați-vă o fortăreață asediată. Duș­manul a înconjurat zidurile și, de multă vreme, garnizoana rezistă cu greu. Soldații sunt slabi, aproape epuizați. Proviziile sunt pe sfârșite, muniția abia mai ajunge, iar înăuntru domnește un sentiment de disperare. Noaptea se lasă peste cetate, iar întunericul face ca totul să pară și mai sumbru. Dar, în timp ce zorii se ivesc la orizont, de pe ziduri se zăresc primele semne ale salvării: steagurile eliberatorului fluturând în depărtare și sunetul muzicii de marș care vestește apropierea armatei prietene. Inima celor încercuiți se umple de o nădejde nouă: ajutorul e aici, salvarea este aproape!

Așa este și viața noastră. Trăim asediați de Satana și de agenții lui, de păcat, de slăbiciuni, de ispite. Uneori ne simțim lipsiți de putere, cu resursele pe sfârșite. Dar Scriptura ne amintește: „Mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Romani 13:11 u.p.). Răscumpărătorul nostru nu întârzie. El vine, așa cum a promis! Și, chiar dacă întunericul pare greu de suportat, zorii mântuirii sunt aproape. De aceea, să nu ne pierdem curajul. Salvarea este mai aproape decât credem!

Și, chiar dacă întunericul pare greu de suportat, zorii mântuirii sunt aproape. De aceea, să nu ne pierdem curajul. Salvarea este mai aproape decât credem!

Să pornim de la tabloul descris de către așteptătorul Pavel în versetele de mai sus și, conștienți de multitudinea provocărilor cu care ne confruntăm astăzi, să oferim un răspuns onest la întrebarea apostolului Petru: „Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, așteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri şi trupurile cerești se vor topi de căldura focului?” (2 Petru 3:11,12).

O chemare la pocăință și sfințenie

Există un sens mai profund aici: credinciosul ar trebui să fie constant preocupat ca schimbarea lui să fie completă înainte de căderea nopții. În consecință, va lua măsuri pentru a se asigura că este îmbrăcat corespunzător în orice moment pentru a-L întâlni pe Domnul Isus. Recent, fiica noastră s-a căsătorit, iar pregătirile au fost pline de emoție. În dimi­neața nunții, ne-am trezit devreme și am însoțit-o în oraș pentru ultimele aranjamente. Când am lăsat-o în fața bisericii era încă îmbrăcată în hainele ei obișnuite de zi cu zi, așa cum o știam noi de-o viață. Însă doar peste câteva ore, transformarea era uimitoare. După ce s-a îmbrăcat în rochia de mireasă, părea o adevărată prințesă, pregătită să-l întâmpine pe mirele ei. Această experiență mi-a amintit că noi, credincioșii, trebuie să ne pregătim pentru venirea Mirelui nostru, Isus Hristos, așa cum spune Apocalipsa 19:7,8: „[...] soția Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subțire, strălucitor şi curat.” Să ne lepădăm de ceea ce este nepotrivit și să ne îmbrăcăm în sfințenie, fiind gata să-L întâlnim cu bucurie atunci când va reveni. „Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă, ci îmbrăcaţi în Domnul Isus Hristos...” (Romani13:12-14). Să ne pregătim inimile și viețile pentru întâlnirea cu El, așa cum o mireasă face pentru cea mai importantă persoană din viața ei. „De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace” (2 Petru 3:14).

O autoevaluare echilibrată, conștientă și constructivă a stării noastre spirituale este esențială pentru progresul nostru în credință și sfințenie.

Realist, matur și remotivat, privind la Isus

În călătoria noastră spirituală, mulți tindem să ne simțim mulțumiți de noi înșine atunci când ne comparăm cu alții, adesea cu cei care gândim că sunt mai prejos decât noi. Această abordare creează un sentiment fals de mulțumire. Apostolul Pavel însă ne oferă un exemplu diferit. Dacă s-ar fi comparat cu alții, ar fi fost tentat să devină mândru, dar el a ales o cale diferită. Pavel nu s-a evaluat pe sine în raport cu ceilalți (2 Corinteni 10:12), nici cu sine (1 Corinteni 4:4), ci cu standardul desăvârșit al lui Isus Hristos (Efeseni 4:13). El călca pe urmele lui Hristos (1 Corinteni 11:1) și dorea să fie asemenea cu moartea Lui (Filipeni 3:10).

În Filipeni 3:12 și 15, Pavel folosește de două ori cuvântul „desăvârșit” (τέλειος), subliniind că, deși nu a atins desăvârși­rea, el este „perfect” în sensul maturității spiri­tuale. Acest nivel de maturitate se ma­nifestă prin capacitatea de a recunoaște imperfecțiunile proprii. Creștinul adevărat și matur se evaluează sincer și se strădu­iește să se îmbună­tățească constant.

Biblia ne avertizează repetat cu privire la capcana unei estimări false a stării noastre spirituale. De exemplu, biserica din Sardes avea o reputație bună, dar Dumnezeu le spunea că erau morți duhovnicește (Apocalipsa 3:1). În mod similar, biserica din Laodiceea se lăuda cu bogățiile sale, în timp ce, în realitate, era „ticăloasă, nenorocită, săracă, oarbă și goală” (vezi Apocalipsa 3:17). Spre deosebire de ei, credincioșii din Smirna se considerau săraci, când, de fapt, erau cu adevărat bogați în ochii lui Dumnezeu (Apocalipsa 2:9). Chiar și Samson a crezut că mai are vechea sa putere, ignorând faptul că Domnul Se îndepărtase de el (Judecătorii 16:20).

Autoevaluarea poate fi o sabie cu două tăișuri, având riscuri în ambele sensuri. Putem să ne supraestimăm valorile sau, dimpotrivă, să ne desconsiderăm inutil. Apostolul Pavel a avut o înțelegere clară a poziției sale spirituale; el spunea „alerg înainte”, „alerg spre țintă” (Filipeni 3:12,14) pentru a câștiga ceea ce Hristos avea pregătit pentru el. O autoevaluare echilibrată, conștientă și constructivă a stării noastre spirituale este esențială pentru progresul nostru în credință și sfințenie.

Asemenea lui Hristos, suntem îndem­nați să ne ,,punem încrederea în Dumnezeu” (vezi Evrei 2:13). Întreaga viață a Domnului nostru este o frumoasă simfonie a credinței depline în puterea Tatălui (Ioan 14:7). El a îndurat mult mai mult decât oricare dintre eroii credinței menționați în Evrei 11, ceea ce face din El exemplul desăvârșit pentru orice credincios.

A îndurat crucea! Aceasta a presupus rușinea, batjocura, suferința și chiar des­păr­țirea temporară de Tatăl. În ciuda cir­cumstanțelor imposibile, El a dus până la capăt lucrarea încredințată (Ioan 17:4). A găsit de fiecare dată resurse pentru a merge mai departe, deoarece a privit mereu prin ochii credinței ,,rodul muncii sufletului Lui” (Isaia 53:11) și ,,bucuria care-I era pusă înainte” (Evrei 12:2).

Una dintre cele mai bune modalități de a ne remotiva este să privim la Domnul Isus și la viețile oamenilor credinței și să ascultăm mărturia lor. ,,Și tot ce a fost scris mai înainte a fost scris pentru învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin mângâierea pe care o dau Scripturile, să avem nădejde” (Romani 15:4).

Mărturia personală, dovada dragostei

Exprimarea iubirii divine față de semeni reprezintă o responsabilitate constantă a fiecărui creștin, dar aceasta capătă o semnificație mult mai profundă în contextul zilelor pe care le trăim. Pavel nu se referă la un timp oarecare, ci la „timpul sfârșitului” și la revenirea iminentă a Domnului Isus Hristos. Este, prin urmare, o perioadă de veghere spirituală și implicare: „Este timpul să ne trezim în sfârșit din somn!”, spune el, invocând un sentiment de urgență care ar trebui să miște adânc inimile noastre și să ne determine să fim martori credincioși și plini de îndrăzneală prin puterea Duhului Sfânt.

Această nevoie de a veghea este determinată de faptul că mântuirea noastră – întâlnirea cu Mântuitorul nostru – este acum mai apropiată decât atunci când am primit credința. Fiecare zi care trece ne aduce mai aproape de împlinirea promisiunilor divine și de eliberarea finală. Mărturia noastră, alimentată de iubire și de conștientizarea timpului prezent, devine astfel un far de lumină într-o lume în întuneric.

Într-un timp în care provocările par copleșitoare, să ne păstrăm credința în Hristos, să ne pocăim sincer, să ne reînnoim continuu relația cu Dumnezeu și să ne mărturisim credința. În Apocalipsa 14, mesajul celor trei îngeri ne îndeamnă să proclamăm vestea bună a mântuirii și să ne închinăm Creatorului. Viața noastră trebuie să radieze lumina Domnului Hristos și să fie o mărturie vie a iubirii și îndurării Sale. Încurajați de norul „mare de martori” (Evrei 12:1), să alergăm cu stăruință și să nu ne pierdem speranța, știind că Dumnezeu este alături de noi la fiecare pas al călătoriei spre Împărăția cerurilor. „Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua!” (Romani 13:12).

Întrebări pentru meditație:

1. Ce înseamnă să fii pregătit pentru întâlnirea cu Domnul Isus?

2. Ce ne ajută să fim realiști în evaluarea stării noastre spirituale?

3. Ce ar trebui să motiveze mărturia noastră personală în timpul sfârșitului?

AUREL NEAȚU, președinte, Uniunea de Conferințe

Pentru a citi mai multe articole din materialul pentru Săptămâna de Rugăciune 2025 click aici: https://adventistmoldova.ro/infomoldova/rugaciune/iata-eu-vin-curand-prelegerile-pentru-saptamana-de-rugaciune-2025/